top of page

Burse Alumni Şincai 2017-2018!

Asociaţia Alumni a Colegiului Naţional Gheorghe Şincai a lansat acum proiectul

”Burse Alumni Şincai 2017-2018”!

Până în data de 17 Decembrie 2017, orice elev şincaist care se încadrează în criteriile de selecţie propuse de proiect poate aplica pentru una din cele 6 (sase) burse bugetate pentru anul şcolar 2017-2018. Ca şi în anul precedent, bursele se vor acorda pe baza unor contracte între Asociaţie şi bursieri, pe o perioadă de totală de 10 luni, începând cu luna Decembrie a anului 2017.

Datorită contribuţiilor generoase ale multora dintre voi, adică a unor absolvenţi şincaişti care s-au alăturat celor ce au susţinut proiectul în anii şcolari precedenti, suntem încântaţi să sa putem duce mai departe acest proiect impreuna cu voi!

Structura burselor pentru anul scolar 2017-2018 este urmatoarea: 1. Bursa Prezidenţială, în cuantum lunar de 250RON; 2. Bursa Sociala, in cuantum lunar de 200RON - cinci (5) burse. Pentru detalii legate de criteriile de selecţie, termene şi acte necesare ce trebuiesc incluse în dosarul de aplicaţie consultaţi Afisul burse 2017-2018 care acum este deja postat în incinta Şincaiului, disponibil la secretariatul Colegiului şi diseminat la clase prin intermediul profesorilor diriginţi.

Mii de mulţumiri vouă, tuturor susţinătorilor inimoşi şi generoşi ai Proiectului Burse Alumni Şincai!


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page