top of page

Jurnal Alumni

Şerban Morcovescu, Alumnus 1992, Preşedintele ALUMNI Şincai

Sunt băi­mă­rean, născut în 1974. Am studiat la liceul „Gheorghe Şincai”,unde am absolvit la profilul real, mate­matică-fizică, în 1992. Am studiat fizica la Uni­ver­sitatea „Babeş-Bolyai”, şi am profesat câţiva ani la catedra de fizică a Lic. Industrial nr. 5, „An­ghel Saligny”. Am urmat studii de specializare în Biofizică şi Fizică Medicală la Cluj şi Dayton, OH, USA. Ca Diplomat al Bordului American de Radiologie, profesez în fizica medicală terapeutică si radio-oncologie de peste 15 ani, în zona Dallas, Texas, USA.

Sunt extrem de încîntat că pot să mă implic in viaţa CN Şincai, ca membru fondator al grupării ALUMNI şi promotor al diferitelor proiecte pe care le are asociaţia. Dăruind din timpul şi energia disponibile dobândesc în schimb prietenia multor tineri şincaişti, mulţumesc lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-am primit la rându-mi, şi reusesc să ţin aproape de dascălii şincaişti, care m-au inspirat şi continuă să mă inspire.

bottom of page